← Toate comunicatele

Anunț · 7 octombrie 2026

ANUNȚ ALEGERE DIRECTOR REGIONAL IPSC

Federația Română de Tir Sportiv inițiază un proces transparent și democratic pentru alegerea unui nou Director Regional IPSC pentru România. Adunarea de alegeri are loc vineri, 9 octombrie 2026, de la ora 17:30, în format hibrid.

Federația Română de Tir Sportiv informează cluburile afiliate, sportivii și toate persoanele interesate de dezvoltarea IPSC în România cu privire la inițierea unui proces transparent și democratic pentru alegerea unui nou Director Regional IPSC pentru România.

Adunarea de alegeri: vineri, 9 octombrie 2026, de la ora 17:30, în format hibrid.
— participare fizică: sala de conferințe a poligonului Anatolie Salceanu — Joița, în atenția cluburilor participante la etapele finale PPC și Benchrest;
— participare online: pentru reprezentanții cluburilor care nu pot fi prezenți fizic. Link-ul de participare se transmite pe adresele de e-mail cunoscute și pe grupurile sportivilor legitimați.

Data a fost aleasă pentru a facilita o participare cât mai largă, profitând de prezența la poligon a reprezentanților mai multor cluburi cu ocazia finalelor Campionatului Național de WA1500 PPC și Benchrest.

În acest moment, în România nu se practică oficial IPSC și nu este recunoscut ca sport în conformitate cu prevederile legii 69/2000. România nu se regăsește între țările în care IPSC beneficiază de nivelul de organizare și reprezentare oficială pe care potențialul național îl justifică, iar prezența și poziționarea internațională a României sunt mult sub cele ale unor țări din proximitatea granițelor noastre — în pofida bazelor sportive disponibile, a infrastructurii generale, a numărului de cluburi afiliate și a potențialului de dezvoltare existente în România.

În urma discuțiilor purtate cu conducerea IPSC, a rezultat necesitatea organizării în România a unui proces transparent și democratic pentru desemnarea unui Regional Director care să beneficieze de o reprezentativitate reală în cadrul comunității sportive.

Cum se votează

În cadrul Federației, cluburile afiliate sunt reprezentate prin președinții sau directorii acestora, care își exercită dreptul de vot în numele structurilor sportive și al sportivilor pe care îi reprezintă.

  • Din partea structurilor sportive afiliate — un vot exprimat prin președinte, director sau delegat, în numele sportivilor legitimați ai structurii respective.
  • Din partea persoanelor fizice care doresc să își exprime candidatura — un vot.

Prin persoane fizice, în scopul transparenței, se înțelege inclusiv actualul Director Regional al IPSC pentru România sau orice altă persoană care se consideră capabilă de a schimba actuala stare de fapt în ce privește formatul IPSC din România.

Candidaturi

Candidaturile persoanelor fizice interesate se transmit la adresa e.dima@frts.ro, până pe 9 octombrie 2026, ora 15:00.

Federația Română de Tir Sportiv o propune pentru funcția de Regional Director IPSC România pe doamna Lucia Mihalache, actualul președinte al Federației. Propunerea Federației nu limitează caracterul deschis al procedurii: procesul de desemnare trebuie să fie transparent, democratic și reprezentativ, iar reprezentanții cluburilor trebuie să aibă posibilitatea de a-și exprima în mod direct și neechivoc opțiunea prin vot.

Întâlnirea nu are alt scop. Nu se va accepta niciun alt punct pe ordinea de zi în afara prezentării candidaturilor și a votului în sine.

Obiectivul nu este doar desemnarea unui Regional Director, ci crearea cadrului prin care IPSC să poată fi dezvoltat în România la nivelul pe care infrastructura, cluburile și sportivii români îl pot susține.

Federația roagă pe toți președinții și directorii de club, sportivii și personalul tehnic aparținând poligoanelor și cluburilor sportive să transmită mai departe această invitație.

Anunțul oficial, semnat și înregistrat sub nr. 2537 din 7 octombrie 2026, poate fi descărcat în format PDF.

Anunțuri și comunicate

Convocările, anunțurile și comunicatele federației — într-un singur loc.

Vezi toate anunțurile